Salt la conținutul principal
Română— Alege o limbă
Meniu

Subagenți: Delegarea sarcinilor specializate

Lecția 5 din 14 Actualizată 2 noiembrie 2026 Avansat
Pe această pagină
  1. Principiul delegării
  2. Configurarea unui subagent
  3. Cazuri de utilizare concrete
  4. Proiectarea unui subagent eficient
  5. Reguli stabilite de Vibe
  6. Puncte cheie

Lecție actualizată la 2 noiembrie 2026. Fișierele exemplu de agenți utilizează acum cheile documentate de Vibe: instructions (nu system_prompt), active_model (nu model), blocuri [tools.<tool>] pentru aprobări (cheia auto_approve nu există într-un fișier de agent) și nume reale de instrumente (edit, nu edit_file; fără instrumentul list_dir). Reamintire din Lecția 3: safety este un indicator vizual, nu o permisiune. Sursă: Referință de configurare.

Principiul delegării

În proiectele complexe, anumite sarcini sunt independente unele de altele: analizarea securității unui fișier în timp ce un alt proces generează teste. În loc să gestionați totul secvențial, Mistral Vibe vă permite să delegați sarcini către subagenți. Un subagent este un agent care rulează independent, își finalizează misiunea și returnează un rezultat text agentului principal. Acesta nu poate pune întrebări utilizatorului: trebuie să fie pe deplin autonom.

Această constrângere este cheia a tot ce urmează și merită detaliată. Un subagent rulează în propriul său context, fără acces la conversația curentă – nu știe nimic din ceea ce i-ați explicat agentului principal acum cinci minute. Nu poate utiliza ask_user_question și trebuie să gestioneze ambiguitatea singur. Returnează un text pe care agentul principal îl integrează apoi în răspunsul său. Deoarece este decuplat de schimb, are sens doar atunci când este conceput pentru o sarcină specifică și bine definită.

Configurarea unui subagent

Pentru a transforma un agent în subagent, adăugați câmpul agent_type = "subagent" în fișierul .toml. Restul configurației urmează regulile obișnuite pentru agenții personalizați.

# ~/.vibe/agents/test-generator.toml
display_name = "Generator de teste"
description = "Generează teste unitare pentru funcțiile date."
agent_type = "subagent"
safety = "neutral"
active_model = "codestral"  # alias declarat în config.toml (Lecția 2)

instructions = """
Primiți cod sursă. Generați teste unitare complete:
- Teste pentru cazuri nominale
- Teste pentru cazuri limită (null, undefined, șiruri goale)
- Teste pentru erori așteptate
Framework: Utilizați framework-ul de testare al proiectului (Jest, Vitest, Pytest...).
Returnați doar codul de test, gata de copiat.
"""

enabled_tools = [
  "read_file",
  "grep",
]

Observați absența lui ask_user_question din instrumente: aceasta nu este o omisiune. Un subagent nu poate cere clarificări, iar promptul de sistem compensează această imposibilitate specificând în avans framework-ul de testare de utilizat și formatul exact al răspunsului.

Cazuri de utilizare concrete

Primul beneficiu este lucrul în paralel. Agentul principal poate atribui simultan mai multe sarcini diferiților subagenți, fiecare lucrând independent înainte de a-și returna rezultatul.

Agent Principal
├── Subagent "test-generator" → generează teste
├── Subagent "doc-writer" → generează documentație
└── Subagent "security-checker" → analizează vulnerabilitățile

Al doilea beneficiu privește sarcinile foarte specializate. Unele necesită un prompt de sistem radical diferit de cel al agentului principal; în loc să supraîncărcați un singur agent cu instrucțiuni contradictorii, delegați. Optimizatorul SQL de mai jos este un bun exemplu: promptul său vorbește doar despre indici, planuri de execuție și interogări N+1, ceea ce nu ar avea niciun sens într-un agent generalist.

# ~/.vibe/agents/sql-optimizer.toml
display_name = "Optimizator SQL"
description = "Analizează și optimizează interogările SQL."
agent_type = "subagent"
safety = "safe"
active_model = "mistral-medium-3.5"  # model integrat în Vibe

instructions = """
Analizați interogările SQL furnizate:
1. Identificați problemele de performanță (N+1, scanare completă, index lipsă)
2. Propuneți interogări optimizate
3. Sugerați indici de creat
Returnați un raport structurat cu situația înainte/după pentru fiecare interogare.
"""

enabled_tools = ["read_file", "grep"]

Al treilea beneficiu, mai puțin evident, este izolarea securității. Un subagent cu safety = "safe" nu poate modifica fișiere, chiar dacă agentul principal rulează în modul destructive: permisiunile nu se moștenesc în aval. Puteți astfel lucra într-un mod permisiv, încredințând analize unor subagenți restricționați care nu au nicio modalitate de a acționa asupra depozitului de cod.

# Subagent care poate DOAR să citească
agent_type = "subagent"
safety = "safe"
enabled_tools = ["read_file", "grep"]

[tools.read_file]
permission = "always"

[tools.grep]
permission = "always"

Vibe oferă, de asemenea, un subagent încorporat numit explore, pe care îl utilizează automat atunci când trebuie să parcurgă baza de cod pentru a răspunde la o întrebare. Acesta operează în modul read-only și returnează un rezumat al ceea ce a găsit – exact modelul pe care îl replicați cu propriii subagenți.

Proiectarea unui subagent eficient

Totul se bazează pe autonomia promptului de sistem: acesta trebuie să conțină toate instrucțiunile necesare pentru ca subagentul să ajungă la capăt fără a pune niciodată o întrebare. Acest lucru necesită anticiparea cazurilor în care lucrurile nu merg bine și notarea exactă a ceea ce trebuie să facă agentul în acele situații, ca în exemplul următor.

instructions = """
Analizați TOATE fișierele TypeScript din proiect.
Dacă un fișier nu este găsit, treceți la următorul.
Dacă framework-ul de testare nu este identificabil, utilizați Vitest în mod implicit.
Returnați întotdeauna un rezultat, chiar dacă este parțial.
"""

Două reflexe completează această muncă. Oferiți subagentului strict instrumentele de care are nevoie – un subagent de analiză nu are nevoie de write_file – și specificați formatul de ieșire așteptat în promptul de sistem. Agentul principal trebuie să poată exploata rezultatul fără ambiguitate: el, nu dumneavoastră, va citi acest text primul.

Reguli stabilite de Vibe

Documentația Vibe specifică mai multe reguli pe care merită să le cunoașteți înainte de a vă proiecta subagenții:

  • un subagent returnează doar text agentului principal și nu poate pune întrebări utilizatorului;
  • poate utiliza doar instrumentele încorporate pe care fișierul său le autorizează, niciodată instrumente MCP, conectori sau plugin-uri, și niciodată cu permisiuni mai largi decât agentul părinte: blocurile sale [tools.<tool>] îl pot restricționa further, nu extinde;
  • description sa este obligatorie: aceasta indică agentului când să îl utilizeze; un fișier fără descriere este semnalat în loc să fie încărcat;
  • rulează pe active_model său sau pe modelul sesiunii dacă niciunul nu este setat;
  • agentul principal îl lansează prin delegare, folosind instrumentul task; nu este selectat cu --agent;
  • în mod implicit, pot exista și rula simultan până la 32 de subagenți (max_subagents, max_concurrent_subagents), iar enable_subagents = false în config.toml interzice orice delegare.

Fără un subagent personalizat, agentul poate totuși să lanseze un subagent generic echipat cu propriile sale instrucțiuni și instrumente.

Puncte cheie

  • Un subagent este un agent independent care nu poate interacționa cu utilizatorul
  • Configurați-l cu agent_type = "subagent" în fișierul .toml
  • Subagenții sunt ideali pentru lucrul în paralel și sarcinile specializate
  • Aceștia oferă o izolare naturală a securității
  • instructions trebuie să fie pe deplin autonome: nicio întrebare permisă
  • Specificați întotdeauna un format de ieșire clar în prompt